Fundația Comunitară Iași și Universitatea Tehnică oferă 10.000 de lei pentru idei de revitalizare urbană

 

UPDATE 23 aprilie: Fiindcă o parte semnificativă din perioada elaborării proiectelor de revitalizare urbană în competiția lansată de Fundația Comunitară Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost în timpul vacanței, în perioada sărbătorilor, am luat decizia prelungirii termenului limită cu patru zile.
Astfel, pînă joi, 27 aprilie, aveți șansa să definitivați proiectele și gestionați un buget de 10.000 de lei pentru a da viață celor mai inovative și îndrăznețe idei pe care le aveți ca să înfrumusețați o parte din comunitatea în care trăiesc cei mai mulți tineri din Iași – Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

 

Vreți ca spațiile verzi din jurul căminului să arate mai bine? Amenajarea unor zone în care să citiți vara, chiar în hamace sau așezați pe bănci proiectate după modelul și aspectul care să vă placă? Aveți oportunitatea să vă configurați zona din jurul căminului sau a facultății de care aparțineți în cadrul proiectului demarat de către Fundația Comunitară Iași împreună cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Astfel, vă punem la dispoziție 10.000 de lei pentru a da viață celor mai inovative și îndrăznețe idei pe care le aveți pentru a înfrumuseța o parte din comunitatea în care trăiesc cei mai mulți tineri din Iași – Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

În cursă se pot înscrie și studenți individual, dar și în echipă, și o persoană poate depune mai multe proiecte. Pentru înscrierea în competiție trebuie completate două formulareunul de înscriere și unul de buget, disponibile mai jos, care se vor completa în format electronic. Cele două formulare vor fi expediate pe adresa doris.cojocariu@fundatiacomunitiaraiasi.ro. În termen de maximum 48 de ore, candidații vor primi un e-mail de confirmare a primirii formularelor completate.

Un juriu va evalua proiectele depuse în competiție. Acesta va fi format din doi reprezentanți ai antreprenorilor, un arhitect, un reprezentant al Primăriei Municipiului Iași, doi reprezentanți ai universității și unul al FCI. Juriul se va asigura că cel mai bun proiect răspunde unei nevoie locale și că soluționează o problemă în comunitate. În evaluare se va ține cont și de acele inițiative care vor produce o îmbunătățire în activitățile beneficiarilor vizați și care vor produce schimbări pe termen lung pentru cât mai multe persoane. Un alt criteriu important luat în considerare de juriu este măsura în care proiectul va utiliza materialele inovative sau reciclate.

Echipele care vor depune proiecte însoțite de schițe, desene tehnice, piese tehnice precum vederi, secțiuni și amplasare în zonă, cât și reprezentări 3D în contextul oferit ca suport tehnic vor porni din start cu un avantaj. Predarea proiectelor se va face exclusiv online.

Proiectele pot fi depuse până pe 23 aprilie, iar până atunci, cei interesați să candideze pentru obținerea finanțării pot apela la reprezentanții FCI pentru a purta discuții consultative și de asistență tehnică.

Orice idei aveți, reprezentanții Fundației vă oferă sprijinul pentru a le putea prezenta într-un mod coerent și, mai departe, dacă veți câștiga, să le și implementați. Persoana de contact: Doris-Amalia Cojocariu (Grant Manager Fundația Comunitară Iași), telefon 0720.039.054, email: doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro

Universitatea va premia echipa care a avut ideea câștigătoare cu 500 de lei.

Finanțarea de 10.000 lei este oferită prin Fondul Antreprenorilor Locali.

Mai multe detalii găsiți în ghidul de finanțare.

Ghidul de finanțare

Formular de înscriere

Bugetul

Anunțul oficial pe siteul TUIASI