Câștigătorii primei ediții a concursului „Cea mai tare cameră din «Tudor»”

Toți studenții Universității Tehnice „Gheorghe  Asachi” din Iași care s-au înscris în competiția „Cea mai tare cameră din «Tudor»” au dat dovadă de ingeniozitate și creativitate, amenajându-și spațiul în care locuiesc. Astăzi, joi, 5 aprilie, juriul a adunat rezultatele de la toți evaluatorii și a desemnat studenții câștigători. Astfel, cea mai tare cameră din „Tudor” a fost desemnată camera 123 din căminul T10, în care stau Iustin-Siminel Aiftimiei, Mihai Cosmin Astănoae, Dănuț Gabriel Cuciureanu și Dănuț Marian Onu, studenți în anul al-II-lea ai Facultății de Mecanică. Competiția a fost una foarte strânsă, după cum se poate observa și din tabelul din finalul acestui text – diferența între locul I și locul al II-lea este doar de 0,38 de puncte din maximum 25 posibile.

În continuare, pe locul al II-lea s-au situat studenții Ștefănel Ungureanu și Luca Teodor Donisa, anul al-IV-lea, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, care locuiesc în camera 242 din căminul T1 .

Claudiu Ocu, anul al-IV-lea, Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, și Alin Ocu, anul I, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, s-au clasat pe locul al-III-lea cu camera 229 din căminul T4.

Dată fiind dedicarea studenților și ținând cont de munca impresionantă pe care au depus-o pentru a-și amenaja camerele, s-a luat decizia suplimentării premiilor. Astfel, studenții de pe locul I vor beneficia de cazare gratuită până la finalul semestrului și vor primi un bax de Red Bull, sponsor care a luat decizia de a premia câștigătorii, cei de pe locul al II-lea vor fi scutiți următoarele două luni de la plata căminului, în timp ce studenții de pe locul al III-lea nu vor plăti o lună tariful de cămin.

La prima ediție a concursului „Cea mai tare cameră din «Tudor»” s-au înscris 53 de studenți din 22 de camere, toți care au adus diferite îmbunătățiri spațiului comun de locuit, spre exemplu: paturi create din paleți, iluminat personalizat prin led-uri de diferite culori, pereți pictați sau tapetați cu diferite modele. În evaluarea camerelor s-a ținut cont de creativitatea amenajării și ingeniozitatea mobilării spațiului de locuit, originalitatea organizării camerei, decorațiunile și elementele ce vin să îmbunătățească aspectul vizual al camerei, gradul de curățenie, investiții făcute în cameră, raportul cost-rezultat al investițiilor financiare făcute.

O a doua ediție a competiției va avea loc în primul semestru al următorului an universitar. Vă prezentăm tabelul cu punctajul final în urma evaluării.

Punctaj final evaluare concurs

Comentarii

comentarii