Căminele din campus vor fi deschise pentru studenți până în ultima zi de efectuarea a practicii tehnologice. În funcție de facultate, ultima zi de practică este în perioada 9 – 20 iulie 2018. Pe perioada vacanței de vară, după data de 6 sau 20 iulie până pe 16 septembrie, vor fi deschise următoarele cămine:
- T14 și T15 pentru studenţii de la ciclurile de licenţă și master;
- T2, T7-T8, T16, T20 scara A și T21 doar pentru studenţii căsătoriţi, doctoranzi sau studenții care au locuit în aceste cămine pe perioada anului universitar 2017 – 2018.
După data de 16 septembrie, în campus vor putea rămâne doar studenții care au locuit pe perioada verii și care vor primi aprobare de la facultate, funcție de situația școlară. Fiecare facultate va decide criteriile pentru care va acorda cazare studenților după data de 16 septembrie. Studenții care vor primi aprobare de cazare se vor muta pe data de 17 septembrie în căminul și camera în care vor locui pe toată perioada anului universitar 2018 – 2019.
I. Documente necesare cazării pe perioada verii
Pentru a beneficia de cazare pe perioada vacanţei de vară, studenții trebuie să aibă minimum 20 de credite obținute în cele două sesiuni de examinări și trebuie să urmeze paşii de mai jos:
- Se downloadează, printează şi completează cererea de cazare pe perioada vacanței de vară.
- Se merge la căminul în care s-a locuit pe perioada anului universitar 2017-2018, unde se va verifica dacă sunteți la zi cu plata căminului, apoi administrația căminului va semna şi ștampila cererea în colţul din stânga sus.
- Cererea avizată de administrația căminului trebuie depusă la secretariatul facultăţii, spre aprobare de către domnul/doamna Decan/Prodecan responsabil cu problemele studenţeşti.
- Studentul trebuie să meargă cu cererea aprobată de facultate la căminul în care a primit repartiţie.
Solicitările de cazare pentru perioada vacanței de vară se primi la Decanatele Facultăților până cel târziu la data de 13 iulie 2018.
Pentru a primi cazare pe perioada vacanței de vară este necesară adeverinţă de angajat care se va depune la Administrația căminului până cel târziu la data de 27 iulie 2018.
Studenții de la alte universități care au locuit pe perioada anului universitar 2017-2018 în campusul „Tudor Vladimirescu” vor urma aceeași pași pentru cazare ca studenții TUIAȘI, doar că, în loc de secretariatul facultății, vor depune cererea la secretariatul DSS situat la parterul căminului T18.
Tariful de cămin pe perioada de vacanței de vară se va achita în cel mult două tranșe. Prima tranșă trebuie plătită în momentul cazării pentru minimum 30 de zile de ședere în cămin, iar a doua tranșă în perioada 13 – 17 august 2018.
II. Tarife de cazare aferente vacanței de vară, 9 iulie (sau 20 iulie, funcție de facultate) – 02 septembrie 2018
A. pentru studenţii TUIAȘI – ciclurile de studii licență și master:
- Cămin T2, T14, T15 – 9,00 lei loc/zi;
- Cămin (
T2)T7-T8, T16, T20 scara A, T21 – 12,00 lei loc/zi;
Notă: Studenţii de la alte universităţi care au locuit pe perioada anului universitar 2017-2018 în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” vor achita același tarif de cazare ca studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
B. pentru studenții doctoranzi la zi TUIAȘI:
- Cămin T2 – tariful va fi în regim subvenţionat de 120 lei doctorand/lună sau 4,0 lei doctorand/zi;
- Cămin T7-T8, T16 – tariful va fi în regim subvenţionat de 150 lei doctorand/lună sau 5,0 lei doctorand/zi;
- Cămin T20 scara A, T21 – tariful va fi în regim subvenţionat de 200 lei doctorand/lună sau 6,5 lei doctorand/zi;
Notă: Studenţii doctoranzi la zi, soți/soții de la alte universităţi care au locuit în anul universitar 2017 – 2018 în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” vor achita același tarif de cazare ca studenții doctoranzi ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
C. pentru studenții altor universități care nu au locuit în campus pe perioada anului universitar 2017-2018 și alte categorii de persoane (candidaţi la admitere, însoţitori, candidaţi la concursul pentru definitivat sau gradul II) – în limita locurilor disponibile:
- Cămin T14, T15 – 18,00 lei loc/zi;
- Cămin T7-T8; T16; T20 scara A, T21 scările A și B – 20,00 lei loc/zi.
III. Tarife de cazare aferente perioadei de restanțe, 3 – 16 septembrie 2018
În perioada 3 – 16 septembrie, studenții care au locuit în campus pe perioada vacanței de vară vor achita 5 lei loc/zi și vor putea rămâne în căminele T14 și T15 până pe data de 16 septembrie.
Studenții care au primit aprobare din partea facultății să locuiască în campus după data de 16 septembrie până la începerea noului an universitar va fi același cu tariful de cazare pe perioada verii stabilit la punctul II. A. sau II. B., funcție de categorie.
Foto: Nicu Zaharia