Teaching Romanian Youth este un proiect bazat pe cel de-al 4-lea obiectiv de dezvoltare durabilă, Quality Education. Prin acest proiect, AIESEC Tehnical University of Iaşi îşi propune să aducă inovare în educație prin adoptarea atât a unor metode formale cât și informale de predare, prin intermediul unor profesori internaționali.
Pe 20 ianuarie am dat start înscrierilor în cea de-a VII-a ediţie a proiectului TRY. Proiectul include cursuri de limbi străine adresate atât elevilor de liceu cât şi studenților, în special cei ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi ‟ din Iaşi.
Acesta constă în predarea de limbi străine de către profesori internaţionali, într-un mod interactiv și multicultural. În Iaşi sunt deja numeroşi studenţi care au obţinut o diplomă în urma participării la proiect în ediţiile precedente, au învăţat şi s-au distrat alături de profesorii lor.
Acest proiect se va desfăşura pe o perioadă de 9 săptămâni, între 5 martie şi 15 mai şi va oferi posibilitatea studierii a 2 limbi străine: engleză şi germană.
Cursul constă în 17 şedințe, unde practica este cuvântul cheie. Vor exista 2 sesiuni în săptămânile pare, respectiv 3 în cele impare, a câte doua ore fiecare în intervalul 18:00 – 22:00 în timpul săptămânii. Grupele se vor forma pe nivel de limba studiată.
Există posibilitatea de a opta şi pentru cursuri individuale, caz în care întreaga atenţie a profesorului se îndreaptă spre un singur participant.
Taxa de participare este de 220 lei/limbă studiată, iar pentru cei ce doresc ore în particular, taxa este de 300 lei/limbă studiată.
Dacă înscrierea se face până pe 11 februarie taxa de participare va fi de 200 de lei, respectiv 270 de lei pentru cursurile individuale.
Înscrierile se pot face până pe martie la adresa : www.try.aiesec.ro
Pentru mai multe detalii ne puteţi contacta la adresa: aiesectuiasi@gmail.com