Depune-ți candidatura pentru o bursă în valoare de 1.500 de lei la cantina din campus

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, prin Direcția Servicii Studențești, oferă 8 burse speciale, în cuantum de 1.500 lei/lună, pentru studenții care doresc să se implice în desfășurarea unor activități sociale la Cantina din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

Detalii privind bursele:

  • programul se desfășoară pe durata semestrului al II-lea din anul universitar 2025–2026;
  • activitatea presupune 80 de ore/lună, conform evidenței lunare administrate de către Șeful Serviciului Administrare Cantina TUIASI;
  • calculul bursei se face astfel: Valoare bursă = (1.500 lei / 80 ore) × numărul de ore efectiv lucrate de student, cu ajustarea cuantumului la pragul inferior, dacă este cazul, conform reglementărilor în vigoare.

Activități:

  • activități sociale desfășurate în cadrul cantinei studențești;
  • sprijin în activitățile specifice cantinei, conform cerințelor organizatorice stabilite de Direcția Servicii Studențești.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină (nu vor fi acceptate dosare incomplete):

  • cerere de înscriere; 👉 accesați aici
  • CV – model Europass;
  • adeverință de student, din care să reiasă respectarea criteriului de promovabilitate.

Modalitate de înscriere și selecție

Studenții care doresc să aplice pentru una dintre cele 8 burse trebuie să se prezinte cu dosarul complet în data de 13 februarie 2026, ora 10:00, la Cantina din Campusul „Tudor Vladimirescu”, pentru depunerea dosarului de concurs. Dosarele pot fi depuse doar personal, de fiecare student participant, și sunt acceptate doar dosarele complete.

Selecția se va desfășura în două etape:

  • Depunere dosare de participare 13 februarie 2026, ora 10:00, la Cantina din Campus;
  • Sesiunea de testare a abilităților necesare pentru susținerea activităților din cantină 16 februarie 2026, ora 10:00, la Cantina din Campus.

Bursele se acordă conform Procedurii de acordare a burselor COD PO.PRS.03 și sunt destinate studenților de la programe de licență și masterat, înmatriculați la TUIASI.