Cea mai tare cameră de cămin din „Tudor” în anul universitar 2024-2025 este camera 10 din căminul T4, în care locuiește Elisa Nistor, studentă în anul al IV-lea la Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor.
@campus.tudor.iasi Cea mai tare cameră de cămin, ediția a VII-a: Elisa Nistor – T4 – 10
Pe locul al II-lea s-au situat studenții Sebastian Țuțuianu și Eduardo Crețu, în anul al III-lea la Facultatea de Mecanică, care locuiesc în camera 109 din căminul T15.
@campus.tudor.iasi Cea mai tare cameră de cămin, ediția a VII-a: Sebastian Tutuianu, Cretu Eduardo – T15 – 109
Studenta Bianca Livinț, în anul al II-lea la Facultatea de Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor, cazată în camera 234 din căminul T3, s-a clasat pe locul al III-lea în acest an.
@campus.tudor.iasi Cea mai tare cameră de cămin, ediția a VII-a: Bianca Livint – T3 – 234
Competiția a fost una foarte strânsă, întrucât diferența dintre locul al II-lea și al III-lea a fost de 0,38 puncte din 25 posibile, iar și mai mică, aproape infimă, a fost diferența între locul al III-lea și prima mențiune, de doar de 0,12 puncte.
Toți cei 52 de studenți din cele 27 de camere înscrise la concurs și-au arătat creativitatea și ingeniozitatea, dar au depus și eforturi considerabile pentru a înfrumuseța spațiul în care vor locui în acest an universitar.
Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a decis să acorde două premii speciale:
- Premiul de popularitate online pentru Vasile-Cristian Calancea, student în anul IV la Facultatea de Mecanică, care locuiește în camera 212 din căminul T15, în semn de recunoaștere pentru cele 8337 de aprecieri și 141.700 de vizualizări obținute pe platforma TikTok.
- Mențiune specială pentru Diaconu Suraj-Laurențiu-Gabriel și Diaconu Gabriela-Denisa, studenți proaspăt căsătoriți în vara aceasta, care locuiesc în căminul T20, camera 215A.
Juriul a acordat și 3 mențiuni, care constau în cazare gratuită timp de o lună, pentru studenții care au acumulat minimum 18 puncte:
- Denisa-Maria Niță, Ioana-Alexandra Ciobanu, Maria-Miruna Doliș și Delia Claudia Dumbravă, ce locuiesc în căminul T17, camera 440, fiind studente în anul I la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”;
- Elena Marcu, căminul T5, camera 117, anul al IV-lea, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată;
- Andy-Ștefan Andrei, Adrian Muncilă, Vlad Cristian Ardeleanu, Tudor Vasile Homiceanu ce locuiesc în căminul T17, camera 110, fiind studenți în anul I la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor;
Clasamentul cu punctajele acordate participanților de Comisia de evaluare
Juriul, format din studenți și reprezentanți ai TUIASI, a evaluat camerele de cămin intrate în competiție în funcție de creativitatea amenajării și ingeniozitatea mobilării spațiului de locuit – originalitatea organizării camerei, decorațiunile și elementele decorative ce vin să îmbunătățească aspectul vizual al camerei, investiții făcute în cameră pe termen lung, raportul cost-rezultat – rezultat al investițiilor financiare făcute, dar și în funcție prezentarea camerei de către candidat/candidați pentru comisia de evaluarea.