Vă aflați între căminele T1 – T2 din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, în Parcul „Phoenix”, reabilitat în urma unui proiect realizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUASI), Compania BorgWarner, cu ajutorul Fundației Comunitare Iași, și sprijinul Primăriei Municipiului Iași.
Acest parc este un exemplu viu al intersecției celor trei direcții pentru care se zbate TUIASI de cel puțin opt ani. Să vă povestim de ce.
În primul rând ne dorim să fim prima universitate din țară care să-și fi regenerat urban integral toate spațiile din campus. Spații care erau simple alei de trecere, în unele situații complet neamenajate, dar care acum devin parte din identitatea campusului. Sunt zone de întâlnire, de recreere, de sport și mișcare, spații verzi atent îngrijite și întreținute. La vremea la care citești acest text e posibil chiar să fi reușit deja să finalizăm întreg campusul :).
În al doilea rând, am vrut ca astfel de proiecte, precum parcul în care vă aflați, să fie adevărate mărturii pentru colaborarea universității cu mediul privat din Iași și din țară. Dar o colaborare apropiată, care depășește granițele cercetării științifice, proiectelor de infrastructură și de parteneriat academic. Vrem să schimbăm, alături de companiile cu care lucrăm atât de îndeaproape, experiența studenției. Iar astfel de proiecte de regenerare urbană stau mărturie faptului că o colaborare între universitate și companii de renume, precum BorgWarner, poate depăși granițele convenționale.
În ultimul rând, nu am vrut să facem această amenajare fără să ținem cont de ceea ce își doresc studenții. De ce au ei nevoie pentru ca studenția să fie o experiență memorabilă în sine, nu doar o trambulină spre cariera de succes și bănoasă pe care o visează toată lumea. De aceea toate aceste spații verzi din campus au fost regândite pe baza unor concursuri de idei la care studenții s-au înscris și au proiectat viziunea lor.
În cazul Parcului „Phoenix”, concursul de soluții a fost câștigat de studentul arhitect Vlad-Denis Cozmei, de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”, care a primit un premiu în valoare de 2.000 lei și a supervizat, alături de conducerea campusului, implementarea întregului concept pe spațiul de 3.000 de metri pătrați.
Întregul proiect nu s-ar fi întâmplat fără existența „Fondului BorgWarner pentru educație”, în care TUIASI și Fundația Comunitară Iași au ales ca fiind cea mai bună ideea lui Vlad-Denis Cozmei, ea fiind finanțată cu 25.000 de lei pentru implementare. Pentru ca întregul concept propus de student să prindă viața și ca zona, una dintre cele mai tranzitate de la intrarea în campus, să fie transformată cu adevărat, universitatea a solicitat și sprijinul Primăriei Municipiului Iași, care a efectuat lucrări de amenajare a terenului cu o valoare de aproape 270.000 de lei. Suplimentar, TUIASI a investit în mobilierul urban, corpurile de iluminat și alte cheltuieli administrative care au ajuns la 300.000 de lei cu TVA.
Parcul este împărțit pe 3 zone:
Zona 1 – zona de workout – „sport calisthenics”, un sport nou foarte practicat la nivel internațional de tineri; studenții au și pus pin în Google Maps pentru ca Parcul Calisthenisc să fie ușor de identificat de oricine, iar echipamentele achiziționate sunt recomandate de WSWCF – World Street Workout And Calisthenics Federation
Zona 2 – zona de jocuri: volei/badminton, tenis de masă;
Zona 3 – zona de socializare
Care au fost argumentele lui Vlad-Denis Cozmei pentru realizarea proiectului, depuse în descrierea inițiativei sale:
„Proiectul își propune soluționarea unei probleme depistate în cadrul zonelor urbane dens construite, mai exact lipsa spațiilor verzi amenajate. Soluția prevede trei zone distincte din punct de vedere funcțional.
Cea din imediata apropiere a intrării în cămin este dedicată activităților sportive și de relaxare, dotată cu aparate pentru tracțiuni și alte exerciții fizice, fiind observată tendința tinerilor de a face mișcare în aer liber în mod regulat.
Zona intermediară prevede un spațiu destinat socializării, deși aflat în exterior, poate fi gazda întâlnirilor, discuțiilor, ședințelor de asociații de studenți și nu numai. Spațiul este configurat astfel încât să atragă studenții, dar în același timp să ofere liniște trecătorilor
Cea de-a treia zonă reprezintă un spațiu tampon între strada zgomotoasă ce mărginește situl și restul zonelor, având un caracter polivalent.”
Student arhitect Vlad-Denis Cozmei