Informare privind Proiectul de Parking din Campus

Ca urmare a întrebărilor venite din rândul studenților, dorim să vă aducem la cunoștință faptul că proiectul de parking din campus este implementat în proporție de 95% și așteptăm finalizarea acestuia în aproximativ 2 săptămâni.

După finalizarea lucrărilor, urmează însă o perioadă de aproximativ 2 luni dedicată testării, omologării și recepției.

Ca urmare, ne așteptăm ca la data de 24.06.2024 sistemul să fie complet operațional și disponibil pentru utilizarea studenților. Astfel, având în vedere acest calendar, anticipăm că sistemul va fi gata pentru a fi utilizat în condiții optime după perioada sesiunii de examene.

Este important să menționăm că tarifele și modalitatea de obținere a abonamentelor de parcare pentru studenți vor fi supuse votului în cadrul Senatului universității. De asemenea, toate detaliile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate studenților cu cel puțin 2 săptămâni înainte de data estimată pentru intrarea în funcțiune a parkingului, respectiv 24.06.2024.