„Cea mai tare cameră de cămin” are, la ediția a V-a, 45 de camere înscrise de 70 de studenți

Concursul „Cea mai tare cameră de cămin”, organizat de Direcția Servicii Studențești (DSS) și aflat la a cincea ediție, a stârnit un interes foarte mare în rândul studenților, fiind înscrise în competiție 45 de camere special amenajate de cei 70 studenți care locuiesc în ele.

După o primă evaluare a juriului, toate au dat dovadă de creativitate în amenajare, ingeniozitate în folosirea fiecărui metru pătrat într-un mod util și pasiune pentru a crea un mediu de lucru și de odihnă original. Însă cât timp juriul va delibera, studenții au posibilitatea să își ajute colegii, să îi susțină și să voteze care dintre camere le-a plăcut cel mai mult prin „like” pe facebook până luni, 31 octombrie, ora 15.00.

Cei care vor avea „cea mai tare cameră” din campus vor beneficia cazare gratuită până la finalul anului universitar, iar cei care beneficiază deja de această gratuitate vor primi vouchere ce vor putea fi folosite la Cantina din Campusul „Tudor Vladimirescu”.

În această perioadă, un juriu format din studenți și reprezentanți ai TUIASI va evalua camerele de cămin intrate în competiție. În evaluare se va ține cont de: creativitatea amenajării și ingeniozitatea mobilării spațiului de locuit, originalitatea organizării camerei, decorațiunile și elementele ce vin să îmbunătățească aspectul vizual al camerei, gradul de curățenie, investiții făcute în cameră, raportul cost-rezultat al investițiilor financiare făcute.

Pentru a se înscrie la concurs, studenții au trimis fotografii realizate de ei cu camerele în care locuiesc, completând și un formular online, iar câștigătorii vor fi anunțați în perioada 1 – 2 noiembrie.