Update 02.06.2017: – Baza legală de acordare a burselor:
Bursele se acordă în conformitate cu Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3392/27.02.2017, privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență.
Astfel, în baza acestei noi reglementări legale, doar studenții beneficiari ai burselor sociale primesc bursa și pe perioada vacanțelor.
Art. 3. — Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene.
Acest articol este completat de artic. 6 alin. (3), cu excepția burselor sociale prevăzute la artic. 6 alin. (2), lit. a și b, care se acordă și pe perioada vacanțelor:
Artic. 6 alin. (2) Beneficiarii burselor sociale sunt:
a) studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
b) studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare;
Artic. 6 alin. (3) Bursele se acordă şi pe perioada vacanţelor pentru cei prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi b).
Totodată, Ordinul MEN nr. 3392/27.02.2017 precizează:
Artic. 10 alin. (3): Din fondul de burse repartizat universităţilor, minimum 30% din total este alocat pentru categoria de burse sociale.
Artic. 18 alin. (2) și (3):
(2) Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeaşi categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
(3) Prin excepţie de la alin. (2), studenţii care beneficiază de bursă socială pot primi şi orice alt tip de bursă reglementat în prezentul ordin.
Update 30.05.2017: Din motive tehnice, bursele aferente lunii mai vor fi virate pe cardurile studenților vineri, 2 iunie 2017.
Bursele aferente lunii mai vor fi virate pe cardurile studenților miercuri, 31 mai 2017.
Bursele sunt acordate pentru 30 de zile, conform perioadei didactice 02 – 31 mai, din calendarul anului universitar 2016-2017.
Modalitatea de calcul a sumei de bani ce urmează a fi încasată este: (Valoarea bursei/31)*30.