Camera din „Tudor” unde s-a caza Moș Crăciun în acest final de an este camera 224 din căminul T7, în care locuiesc studenții Adrian-Nicolae Urdea și Robert-Valentin Rotariu, studenți în anul al III-lea la Facultatea de Construcții și Instalații.
Aceștia au câștigat cele trei luni gratuitate de cazare oferite de universitate și cei 1.000 lei puși la dispoziție de compania PHINIA.
Pe locul al II-lea, la o diferență de doar 0,3 puncte, s-a situat camera 316 din căminul T13, în care locuiesc Ioana Popuțoaia și Laura-Andreea Mihuț, studente în anul al III-lea la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului.
Pe locul al III-lea de pe podium s-a clasat Ioana Dascălu, studentă în anul I de master la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”, ce locuiește în camera 312, din căminul T1.
Juriul a decis să acorde și o mențiune specială studentelor clasate pe poziția a IV-a, Ioana-Maria Dobrovolschi, anul al V-lea, și Alexandra Dolțu, anul al II-lea, de la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”. Drept premiu acestea au primit cartea „Principii de viață și de muncă” de Ray Dalio.
Rezultatul final a fost dat în proporție de 85% de comisia de evaluare și de 15% de numărul de aprecieri obținute pe Facebook și Instagram.
Clasamentul cu punctajele acordate participanților de Comisia de evaluare
Universitatea dorește să le mulțumească tuturor studenților înscriși în concurs pentru efortul depus și modul în care și-au înfrumusețat camera în spiritul sărbătorilor de iarnă.