
Studenții care se vor decaza din cămin în perioada 14.06-12.07.2026 își vor putea depozita frigiderul pe perioada verii la terenul de sport nr. 3 („terenul roșu”), din cadrul Bazei sportive din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
Reguli de depozitare a frigiderelor la terenul de sport:
- Frigiderul trebuie să fie într-o stare perfectă de igienă – nu se vor accepta frigidere care nu respectă în totalitate această regulă, pentru a preveni apariția mirosurilor neplăcute sau a insectelor.
- Frigiderele trebuie acoperite cu folie impermeabilă, întrucât vor fi depozitate în aer liber pentru o perioadă mai lungă de două luni și este necesar să fie protejate de intemperii.
- Recomandare pentru depozitare: Se recomandă achiziționarea unui palet sau a patru pavele din magazinele de bricolaj, pe care să fie așezat frigiderul, pentru a evita contactul direct cu solul și posibilele deteriorări din cauza precipitațiilor.
- Etichetarea frigiderelor: Se vor atașa două foi cu datele de identificare ale proprietarului, una pe ușa frigiderului și cealaltă în interior, pentru a preveni pierderea informațiilor. Acestea vor conține:
- Nume și prenume student
- Număr de telefon
- Căminul și camera în care s-a locuit pe perioada anului 2025-2026
- Accesul la terenul de sport: La sosire, studenții trebuie să anunțe agentul de pază de la Sala de sport pentru a li se permite accesul și depozitarea frigiderului.
- Ridicarea frigiderelor: Frigiderele depozitate vor putea fi ridicate în perioada 15.09 – 30.09.2026. Frigiderele care nu vor fi ridicate în acest interval vor fi preluate de o firmă autorizată pentru reciclare, conform normelor legale privind gestionarea deșeurilor.
- Universitatea nu dispune de un spațiu închis suficient de mare pentru depozitarea în siguranță a frigiderelor. Prin urmare, nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele deteriorări cauzate de condițiile meteorologice sau alte situații neprevăzute.