Informații importante cu privire la cazarea studenților în noul an universitar

Ca urmare a Hotărârii Senatului de astăzi, 09.09.2020, în campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” se vor putea caza doar studenții care vor începe activitatea onsite, conform tabelului de mai jos:

În acest an, cazările se vor desfășura online, fără ca studenții să ia legătura fizic cu Prodecanul facultății. Studenții vor primi prin email căminul și camera în care vor locui în noul an universitar, respectiv data la care vor fi programați pentru a se prezenta la administrația căminului să ridice cheile camerei. 

Prin urmare, vă rugăm să completați formularul de mai jos, până cel târziu luni, 14.09.2020, prin care vă manifestați intenția de cazare în cămin. Datele introduse de dvs vor fi confruntate cu cele de la secretariatele facultăților. În cazul în care nu veți completa formularul, vom considera că nu aveți nevoie de cazare în anul universitar 2020-2021.

Facem precizarea că acest formular trebuie completat doar de studenții TUIASI care vor începe activitatea „onsite” în primul semestru:

  • anul I licență;
  • anul al II-lea licență;
  • anul al VI-lea Arhitectură;
  • anul I master;
  • doctorat.
[button link=”https://forms.gle/FNdWpdYtNU6ZSU1Q9″ color=”red”]Formular de înscriere pentru cazare[/button]