Studenții TUIASI care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ de stat pot beneficia de subvenţia individuală de cazare dacă îndeplinesc următoarele condiţii, conform prevederilor OUG nr. 73/2004:
- urmează cursurile la „buget”;
- să fi promovat ultimul de studii, precedent depunerii cererii;
- nu au domiciliul stabil sau reședința în municipiul Iași;
- provin din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie (2300 lei);
- au vârsta sub 29 de ani;
- nu au depus solicitare online de cazare sau nu au primit cazare în căminele din campusul studențesc „Tudor Vladimiescu”;
- au încheiat un contract de închiriere a unui spațiu destinaţia de locuinţă, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice a județului Iaşi
Dosarele se vor depune până pe data de 15.10.2021 la secretariatele facultăților și vor fi însoțite de următoarele documente:
- cerere tip;
- copia după contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice ale județului Iaşi;
- copii după cartea de identitate sau certificate de naștere, în cazul minorilor, pentru toți membrii familiei;
- documente justificative care să ateste veniturile brute lunare pe membru de familie pe luna în curs (asemănător dosarului de burse sociale).