Informații importante cu privire la cazarea studenților în noul an universitar

Update 10.09.2021: Ca urmare a solicitărilor primite din partea studenților, termenul de înscriere pentru cazare a fost prelungit până duminică, 12.09.2021, ora 24.00. Prin urmare, studenții care încă nu s-au înscris sunt rugați să completeze formularul de mai jos. 

În anul universitar 2021-2022, cazările se vor desfășura online, fără ca studenții să ia legătura fizic cu Prodecanul facultății. Studenții vor primi prin email căminul și camera în care vor locui în noul an universitar, respectiv data la care vor fi programați pentru a se prezenta la administrația căminului să ridice cheile camerei.

Prin urmare, toți studenții TUIASI care doresc cazare sunt rugați să completeze formularul de mai jos, până cel târziu miercuri, 08.09.2021, prin care își manifestă intenția de cazare în cămin. Datele introduse vor fi confruntate cu cele de la secretariatele facultăților. În cazul în care nu veți completa formularul, vom considera că nu aveți nevoie de cazare în anul universitar 2021-2022.

Facem precizarea că:

  • formularul de înscriere se completează doar de către studenții TUIASI;
  • studenții care și-au depus dosarul de înscriere pentru admiterea de toamnă nu trebuie să completeze formularul de cazare deoarece nu sunt încă declarati „admisi”. Va fi o altă etapă de cazări, după ce se vor afișa rezultatele finale ale admiterii de toamnă.

[button link=”https://forms.gle/fEZFpNdhJHQMwaMJ8″ color=”red”]Formular de înscriere pentru cazare[/button]

Sistemul Google Forms nu permite trimiterea de email-uri automate după completarea formularului. După ce ați apăsat butonul „submit”, trebuie să vă apară pe ecran mesajul „Solicitarea dumneavoastră de cazare a fost înregistrată. Vă mulțumim!”

După data de 24 septembrie, veți primi prin email detalii privind cazarea de la Prodecanul Facultății dvs.

În cazul în care aveti neclarități, vă rugăm să citiți răspunsurile oficiale la cele mai frecvente întrebări cu privire la cazarea studenților.

Vă rugăm să urmăriți cu atenție în luna septembrie site-ul facultății dumneavoastră pentru a fi la curent cu noutățile legate de cazare.

Așa cum am anunțat în luna iulie, studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) care au efectuat schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 cu unul dintre serurile aprobate la nivelul României (Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson) vor beneficia de o lună de cazare gratuită în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”. Astfel, la începutul lunii octombrie, după finalizarea cazărilor pentru anul universitar 2021-2022, vă vom comunica adresa de email la care să trimiteți adeverința de vaccinare/certificatul digital de vaccinare pentru a beneficia de o luna gratuită de cazare. Felicităm studenții care au luat deja decizia  de a face vaccinul.