Etapele aferente cazării în anul universitar 2019-2020

În anul universitar 2019-2020, cazarea studenţilor se va desfăşura în perioada 25-28 septembrie. Fiecare facultate din universitate decide propriul program de cazare pentru studenți, în funcție de anul de studiu. Tarifele de cazare sunt cuprinse între 135 de lei și 250 de lei, în funcție de căminul în care veți primi repartiție de la facultate.

Așadar, pentru a beneficia de o desfășurare cât mai eficientă, trebuie să urmați două etape și să aveți toate documentele necesare prezentate mai jos.

PRIMA ETAPĂ – LA FACULTATE

Fiecare student trebuie să se prezinte la facultate, conform programului, pentru a primi repartiţia de cazare. Studenții de la ETTI trebuie să se prezinte pentru cazare în amfiteatrul CH2 din  Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”.

Pe repartiţie va fi stipulat numărul căminului şi al camerei în care va fi cazat studentul, totodată şi încadrarea financiară – subvenţionat / gratuit / nesubvenţionat.
În cadrul acestei etape, studenţii vor prezenta comisiei de cazare următoarele documente:

  1. cartea de identitate / paşaport în original;
  2. cererea tip de cazare / formularele se vor găsi și la comisia de cazare din cadrul facultăţii;

Documente suplimentare necesare pentru următoarele categorii de studenţi cu situaţii speciale:

  1. În cazul studenţilor orfani de unul sau ambii părinţi este necesară: copie după certificatul de deces;
  2. În cazul studenţilor cu părinţi personal didactic, didactic auxiliar sau nedidactic în activitate – adeverinţă de salariat a părintelui vizată de inspectoratul şcolar din teritoriu din care să reiasă că în anul şcolar în curs este în activitate;
  3. În cazul studenţilor cu părinţi personal didactic sau didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ este necesară copie după decizia de pensionare;
  4. În cazul studenţilor care provin de la casele de copii sau din centrele de plasament familial este necesară adeverinţă de la instituţia respectivă;
  5. În cazul studenţilor familişti sunt necesare:
    -copie după certificatul de căsătorie;
    -adeverinţă de student pentru soţul / soţia de la altă universitate de stat în care se va specifica dacă urmează cursuri la buget sau taxă – dacă este cazul;
    -copie după certificatul de naştere al copilului – dacă este cazul;
  6. Studenți cu dizabilități – certificat medical.
  7. Studenţii cu handicap grav şi accentuat – certificat medical prin care se atestă gradul de handicap.
  8. Studenţii bursieri ai statului român vor prezenta la cazare o adeverinţă eliberată de către Prorectoratul cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii – Secretariatul studenţi străni.

În urma prezentării documentelor stipulate anterior, verificarea va fi făcută de către Preşedintele comisiei de cazare (Decanul sau Prodecanul responsabil de relaţia cu studenţii), iar studentul va primi înapoi de la comisie actele prezentate împreună cu  cererea tip de cazare, ce va avea specificat (în colţul din dreapta sus) numărul căminului şi al camerei în care va fi cazat, respectiv încadrarea financiară: subvenţionat / gratuit / nesubvenţionat.

A DOUA ETAPĂ – ÎN CAMPUS

Studenţii trebuie să se prezinte în Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu” la căminul la care tocmai s-a făcut repartizarea de către comisia de cazare a facultăţii. Aici trebuie să prezinte, într-un dosar, următoarele documente:

  • cererea tip de cazare, primită la pasul I;
  • două exemplare ale contractului de închiriere (un exemplar pentru student şi un exemplar pentru administraţia căminului);  Acest formular se listează pe o singură foaie, format A3, faţă-verso;
  • (cererea) formularul pentru obţinerea vizei de reşedinţă. Acest formular se listează pe o singură foaie, format A4, faţă-verso;
  • două fotografii color tip carte de identitate – ce se vor capsa pe contractul de închiriere; nu se vor accepta copii de tip xerox sau scaner;
  • carte de identitate (original + copie);

* Pe dosar se va scrie cu majuscule: numele şi prenumele, iniţiala tatălui, universitatea, facultatea, anul şi grupa.
În funcţie de cazurile speciale prezentate la etapa I, dosarul va conţine şi documentele suplimentare aferente.

SITUAȚII SPECIALE PRIVIND TARIFUL DE CAZARE

Studenții înscriși la prima facultate pe locuri la buget vor beneficia de cazare gratuită dacă se încadrează în următoarele categorii:

  1. copiii personalului didactic și didactic auxiliar în activitate;
  2. copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ;
  3. copiii personalului nedidactic din sistemul de învăţământ
  4. studenţii orfani de unul sau ambii părinţi;
  5. studenții cu dizabilități și însoțitorii acestora;
  6. studenții aflați în regim de protecție specială (studenți proveniți din case de copii, centre de asistență sau plasament familial);
  7. Studenții străini fără plata taxelor de școlarizare, bursieri ai statului român, sau fără bursă.

În conformitate cu artic. 39, alin. 2, din Procedura privind cazarea studenților TUIASI,PO.PRS.01, vor beneficia de cazare gratuită categoriile de studenți stipulate la punctele 1, 2, 3, 4 cu următoarele limite de vârstă, în funcție de ciclul de studii: 

  • studenți români din ciclurile de studii de licență și master care au vârsta maximă de 26 ani împlinită până la data înregistrării cererii de cazare;
  • studenți români din ciclul de studii de doctorat care au vârsta maximă de 30 de ani împlinită la data înregistrării cererii de cazare.

Studenții cu handicap grav și accentuat vor beneficia de un tarif de cazare redus cu 50% conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap..

*** Bază legală:

Cerere tip pentru cazare Contract de închiriere Cerere viză de reședință Cerere cazare loc la schimb

Comentarii

comentarii