Câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului „Cea mai tare cameră din «Tudor»”

Cea mai tare cameră din „Tudor” în anul universitar 2018-2019 este camera 333 din căminul T4, în care stau Adrian Perdică și Ștefan Mihai Tănase, studenți în anul al-IV-lea ai Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”. Competiția a fost una foarte strânsă, diferența între locul I și locul al II-lea este doar de 0,19 puncte din maximum 25 posibile.

Pe locul al-II-lea s-au situat studenții Ionuț Ursu, Denis Jureschi și Robert Luigi Diac, toți trei în anul al-II-lea la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, care locuiesc în camera 213 din căminul T13.

Ioana Amitroaiei, anul al-III-lea, Facultatea de Medicină Generală, Elsinia Guralivu, anul al-II-lea de master, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Roxana Cozma, anul al-V-lea, Facultatea de Farmacie și Zinaida Scurtu, anul al-II-lea, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor s-au clasat pe locul al-III-lea cu camera 425 din căminul T10.

Studenții de pe locul I vor beneficia de cazare gratuită până la finalul anului universitar, cei de pe locul al II-lea vor fi scutiți de la plata căminului până în luna aprilie, în timp ce studenții de pe locul al III-lea nu vor plăti trei luni tariful de cămin.

La a doua ediție a concursului „Cea mai tare cameră din «Tudor»” s-au înscris 61 de studenți din 25 de camere, care au adus diferite îmbunătățiri spațiului comun de locuit. În evaluarea camerelor s-a ținut cont de creativitatea amenajării și ingeniozitatea mobilării spațiului de locuit, originalitatea organizării camerei, decorațiunile și elementele ce vin să îmbunătățească aspectul vizual al camerei, gradul de curățenie, investiții făcute în cameră, raportul cost-rezultat al investițiilor financiare făcute.

[button link=”https://campus.tuiasi.ro/wp-content/uploads/Note-finale.pdf” color=”blue”]Punctaj final evaluare concurs[/button]