Cazarea studenților pe perioada vacanței de iarnă

Pe perioada vacanței de iarnă, 23.12.2017 – 07.01.2018, vor rămâne deschise toate căminele din Campusul „Tudor Vladimirescu”. Decizia a fost luată în urma solicitării studenților și a faptului că un procent semnificativ dintre aceștia sunt angajați și lucrează în această perioadă.

Astfel, cei care doresc să rămână în cămin trebuie să se prezinte până cel târziu miercuri, 20 decembrie 2017, ora 13.00, la administrația căminului, pentru a se înscrie într-un tabel centralizator și a completa o cerere.

Studenții care nu se vor înscrie la administrația căminului până pe 20 decembrie 2017, ora 13.00, nu vor avea acces în cămin pe perioada vacanței de iarnă.

Pe perioada mai sus menţionată este interzis:

  • accesul vizitatorilor în cămin indiferent de oră;
  • organizarea de petreceri în cămin;
  • consumul băuturilor alcoolice în incinta căminului.

Pentru a preveni eventuale evenimente negative, Biroul de Poliție pentru Centrul Universitar Iași transmite studenţilor să aibă în vedere următoarele recomandări :

  • la plecarea în vacanţă studenţii se vor asigura că au încuiat uşile şi ferestrele camerelor;
  • nu se vor lăsa sub tensiune aparate electrice sau electrocasnice;
  • se va evita pe cât posibil lăsarea în camerele de reşedinţă a unor bunuri de valoare cum ar fi bani, bijuterii, laptop-uri, telefoane mobile, etc;
  • nu se vor înstrăina cheile camerelor de reşedinţă, dând posibilitatea unor persoane rău intenţionate să confecţioneze copie după acestea;
  • se va limita accesul în cămine pe perioada vacanţei de iarnă, fiind permis doar pentru studenţii cazaţi.

Cerere cazare vacanta iarna