Locuri de cazare în campusul „Tudor Vladimirescu” pentru studenții celorlalte universități din Iași

Update 28.09.2019: Înscrierile online au fost oprite. Până în acest moment s-au înscris pentru cazare 1307 studenți. 

Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” și Universității Naționale de Arte „George Enescu” care doresc cazare pentru anul universitar 2019 -2020 în campusul „Tudor Vladimirescu” sunt rugați să completeze formularul de mai jos.

Astfel, studenții care s-au înscris în baza de date de mai jos vor fi contactați prin email de către personalul Direcției Servicii Studențești începând cu data de 27 septembrie pentru a demara etapele aferente cazării. Cazarea studenților din cadrul acestor universități se va face în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 4 – 11 octombrie, funcție de informațiile pe care le vor primi pe email.

Dacă este posibil, aceștia trebuie să prezinte în momentul cazării și o adeverință de student de la facultate, în care să se specifice dacă sunt înmatriculați la buget sau taxă. În caz contrar, adeverința de student trebuie prezentată la administrația căminului până cel târziu, vineri, 4 octombrie.

Studenții care vor fi înștiințați prin email că vor beneficia de cazare trebuie să prezinte următoarele documente:

Majoritatea locurilor de cazare vor fi oferite în căminele T9 și T11. Tarifele de cămin vor fi aceleași ca pentru studenții TUIAȘI.

Studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași care doresc cazare în campusul „Tudor Vladimirescu” sunt rugați să contacteze Prorectoratul responsabil cu activitățile sociale studențești din cadrul USAMV.