Anunț important cu privire la efectuarea intervenției de dezinsecție în cămine, din perioada 19 – 28 aprilie 2018

Update 15.04.2018: În spațiile de cazare intervenția de dezinsecție ar trebui să se facă de 4 ori pe an, întrucât remanența substanțelor care acționează împotriva gândacilor este de 3 luni. Dacă luăm în considerare și vacanțele din timpul anului universitar, în campus o efectuăm de două sau de trei ori pe an, funcție de situație. Oricum am proceda, cel puțin una dintre intervenții trebuie făcută când studenții se află în perioada anului universitar, de obicei primăvara. După cum bine știm, gândacii apar din cauza lipsei de igienă din unele camere de cămin, mai ales în ceea ce privește vesela nespălată, gunoi care nu este dus la ghenă mai multe zile la rând, mizerie în cameră produsă, în mare parte, de degradarea produselor alimentare.

Pentru ca intervenția de dezinsecție să aibă succes trebuie să gestionăm trei componente principale:

  1. Calitatea substanței împotriva gândacilor
  2. Calitatea resursei umane care prestează operațiunea de dezinsecție, adică a operatorului DDD
  3. Curățenia și pregătirea camerei de cămin

Dacă primele două puncte sunt în sarcina Direcției Servicii Studențești, ultimul punct este în sarcina studenților. Din acest motiv am și transmis că trebuie să lucrăm împreună.

Legat de cele două puncte care sunt în sarcina noastră, vă putem spune că am achiziționat la un preț foarte bun una din cele mai eficiente substanțe de pe piață, care este folosită foarte mult și în mediul privat la unități de cazare și hoteluri. Totodată, operatorii care vor efectua intervenția DDD au cele mai noi echipamente de pe piață (am specificat acest lucru când am solicitat oferte), au o vastă experiență în domeniu, iar firma de care aparțin are un portofoliu foarte bun și recomandări pe măsură din mediul privat.

Prin urmare, trebuie să înțelegem că pentru a scăpa de gândaci, trebuie să facem o dată pe an puțin efort în pregătirea camerei. Știm că nu este comod, dar nu există altă soluție de scăpa de gândaci.

Când am lansat concursul „Cea mai tare cameră din Tudor”, am primit zeci de plângeri legate de gândaci. Ne-am dat tot interesul să rezolvăm această problemă într-un mod bine organizat. Din păcate, ajungem în situații de genul: „să se facă, dar să nu mă deranjeze pe mine”, „atât timp cât pe mine nu mă afectează, nu mă interesează”.

Multe mesaje de la studenți sunt de genul: „Eu nu am gândaci în cameră. De ce trebuie să mă deranjați și pe mine?”Degeaba vom efectua intervenția doar la camerele care au acum gândaci, toți vor migra către camerele în care nu s-a dat cu soluție de dezinsecție, iar în câteva zile vor apărea alte probleme, și vom ajunge să ne învârtim în cerc. Ca exemplu, dacă într-un cămin nu efectuăm dezinsecție în 3-4 camere, randamentul intervenției scade la jumătate.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Anunț 13.04.2018: Intervențiile de dezinsecție vor avea loc după următorul program:

Nr. crt. Cămine Data pentru dezinsecție
1.       T7-T8 joi, 19 aprilie
2.       T3-T4 vineri, 20 aprilie
3.       T12, T13, T20-T21 sâmbătă, 21 aprilie
4.       T17 luni, 23 aprilie
5.       T9, T10, T11 marți, 24 aprilie
6.       T1-T2 miercuri, 25 aprilie
7.       T14, T15 joi, 26 aprilie
8.       T18, T19 vineri, 27 aprilie
9.       T5, T16 sâmbătă, 28 aprilie

Pentru ca intervenția de dezinsecție să aibă un randament ridicat și pentru a scăpa de gândaci din cămine, este nevoie foarte mare și de sprijinul studenților în pregătirea camerei de cămin.

Reguli obligatorii pentru pregătirea camerei de cămin înainte de dezinsecție:

  1. Camera de cămin trebuie să fie curată;
  2. Dulapurile pentru haine trebuie să fie goale;
  3. Hainele din dulap se pun în saci menajeri sigilați cu scotch și se depozitează pe pat sau pe podea în centrul camerei;
  4. Nu se vor lăsa așternuturi pe pat, acestea vor fi puse în saci menajeri sigilați cu scotch și depozitați pe pat sau pe podea în centrul camerei;
  5. Saltele se vor pune pe pat în poziție verticală;
  6. Aparatele electronice și electrocasnice se scot din priză și nu se lasă sub tensiune;
  7. Unitățile PC, monitoarele, imprimantele etc. trebuie acoperite cu material textil sau cu saci menajeri, întrucât vaporii de substanță DDD degajați de echipamentul ULV pot strica sau cauza defecțiuni ale aparatelor IT&C din camera de cămin.
  8. Frigiderele trebuie îndepărtate de perete, pe cât posibil, și scoase din priză;
  9. Nu trebuie lăsate alimente în frigider;
  10. În măsura în care este posibil, mesele/birourile vor fi îndepărtate de la perete pentru ca operatorul DDD trebuie să aibă acces facil în orice punct din cameră;
  11. O persoană trebuie să asigure accesul în cameră în intervalul orar 07.30 – 14.00;
  12. În cazul în care din motive de forță majoră nu puteți fi în cameră la ora și data programată intervenției DDD aveți obligația să lăsați cheia unui coleg pentru a asigura accesul în cameră;
  13. După finalizarea intervenției de dezinsecție, în jurul orei 14.00, accesul în cămin va fi interzis până la ora 18.00;
  14. Pentru a avea un randament maxim al intervenției de dezinsecție, aceasta nu este opțională, ci obligatorie pentru toți studenții care locuiesc în campus, indiferent dacă în acest moment au sau nu au gândaci.
  15. La revenirea studenților în cameră, aceasta se va aerisi minimum 2 ore, iar minimum 48-72 de ore nu se va spăla pardoseală.
  16. În cazul puțin probabil în care nu ați scăpat complet de gândaci în aproximativ 5-6 zile de la intervenția DDD, vă rugăm să anunțați de urgență administrația căminului.

Intervenția DDD va fi efectuată de personal specializat și va fi compusă din 3 operațiuni:

  • Stropire completă a camerei de cămin cu pompă de joasă presiune, în care se va folosi una din cele mai bune substanțe existentă de pe piață, insecticid K-Othrine, varianta Profi EC 250;
  • Acțiune volumetrică cu generator de ceață rece cu echipament special ULV (ultra low volume);
  • Dezinsecție uscată cu insecticid gel MaxForce IC gel, în zona țevilor de scurgere, în spatele frigiderelor, în zona tocurilor de ușă, în colțurile camerei sau în locuri greu accesibile stropirii volumetrice.

Administratorul de cămin va verifica cu o zi înainte de data programată pentru intervenția de dezinsecție, dacă fiecare cameră de cămin respectă regulile stabilite mai sus.

Suntem conștienți că aceste operațiuni vor crea un disconfort studenților atât cu o zi înainte de dezinsecție, cât și în ziua dezinsecției, dar este singura soluție prin care putem rezolva cel mai eficient, chiar definitiv, cazurile de apariție a gândacilor.