Tarifele de cămin aferente lunilor ianuarie – iulie ale anului universitar 2018-2019

În ultimii doi ani prețul de furnizare a energiei electrice s-a majorat cu 58,25%, iar prețul de furnizare a gazelor naturale s-a majorat cu 21,01%, cu tendință de creștere până la 47-52% din luna februarie. Astfel, Consiliul de Administrație al universității a hotărât următoarele tarife de cazare pentru perioada de activitate didactică a studenților aferentă lunilor ianuarie – iulie ale anului universitar 2018-2019:

Pentru studenții subvenționați ce urmează cursuri fără taxă:

  • 130 lei pentru căminele T1-T2, T3-T4, T5;
  • 135 lei pentru căminele T9, T10, T11, T12, T13, T14, T15;
  • 145 de lei pentru căminele T18 și T19;
  • 150 de lei pentru căminul T17;
  • 180 de lei pentru căminele T7-T8 și T16;
  • 230 de lei pentru căminele T20-T21.

Pentru studenții nesubvenționați ce urmează cursuri la taxă:

  • Tarif de cazare student nesubvenționat = Tarif de cazare aferent student subvenționat + 160 lei. 160 de lei reprezintă contravaloarea subvenției de cazare pentru luna ianuarie alocată de către Ministerul Educației Naționale. Contravaloarea subvenției de cazare diferă de la o lună la alta.

Totodată, reamintim faptul că studenții vor putea achita tariful de cazare la administrația căminului doar cu cardul bancar.

Comentarii

comentarii