Procedura de cazare pe perioada sesiunii de restanțe

În perioada sesiunii de restanţe, 04 – 15 septembrie 2017, vor fi deschise pentru cazarea studenţilor toate căminele din campus, cu excepția T1-T2 și T9, întrucât se execută lucrări de reabilitare a grupurilor sanitare.

Studenții se vor caza în căminul în care au locuit pe perioada anului universitar 2016 – 2017. Studenții care au locuit în căminele T1-T2 se vor caza în căminele T3-T4, iar studenții care au locuit în căminul T9 se vor caza în căminul T10.

Tariful de cazare este de 5 lei/zi pentru perioada 04 – 15 septembrie. Căminele se vor deschide duminică, 03 septembrie 2017, între orele 8.00-13.00. Tariful de cazare pentru ziua de 03 septembrie este de 9 lei/zi, în conformitate cu tariful aferent vacanţei de vară aprobat în Consiliul de Administraţie TUIAȘI.

Programul cazărilor pentru perioada 04 – 15 septembrie:

  • luni-vineri între orele 08.00-14.00;
  • sâmbăta între orele 08.00-12.00.

Procedurile de cazare se vor efectua de administrația căminelor. Actele necesare sunt: copie după cartea de identitate și o cerere tip.

Studenții care au locuit pe perioada vacanței de vară în căminele T13 și T19 vor trebui să se mute începând de duminică, 03 septembrie, în căminele în care au locuit pe perioada anului universitar 2016-2017. Studenții Facultății de Automatică și Calculatoare care au locuit în căminul T2 pe perioada anului universitar vor putea rămâne cazați în căminul T19 în perioada 04 – 15 septembrie, întrucât în căminul T2 se execută lucrări de reabilitare a grupurilor sanitare.

Toate căminele din campus se vor închide pe data de 15 septembrie, ora 16.00, pentru putea efectua, în perioada 16 – 20 septembrie, procedurile de curățenie, dezinsecție, deratizare și igienizare în cămine.

Cazările pentru noul an universitar se vor desfășura în perioada 21 – 24 septembrie 2017.

Cerere cazare perioada de restante 2017

Sursa foto: Best Iași