Mesaj de informare pentru studenți transmis de CFR Călători Iași

Vă prezentăm mai jos mesajul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători IAȘI:

Studenţii români/străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor.

Studenţii pot procura legitimaţii de călătorie gratuite și abonamente lunare gratuite pentru studenţi ( doar emise electronic ), cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km, de la casele de bilete ale stațiilor și agențiilor de voiaj și de la personalul de tren în statiile în care nu se emit bilete, dacă imediat după urcare se prezintă la acesta.

Documentele care conferă dreptul la facilitate sunt legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizată la zi pentru anul universitar și act de identitate (CI/Pașaport/permis de ședere). Referitor la actul de identitate, nu se pot accepta copii ale acestuia sau fotografii făcute cu telefonul mobil. Pentru a se emite legitimații de călătorie, respectiv la controlul în tren, se va prezenta CI/Pașaport propriu – zis sau originalul copiei legalizate a cărții de identitate.

În cazul achiziţionării mai multor legitimaţii de călătorie / abonamente lunare gratuite în aceeaşi zi, pentru călătoria cu acelaşi tren sau pentru relaţii diferite în acelasi timp de către aceeaşi persoană, contravaloarea călătoriilor se va imputa posesorului de legitimaţie de student pentru gratuitate la transport.

În cazul renunţării la călătorie, beneficiarii facilităţii la transport sunt obligaţi să solicite aplicarea vizei de neutilizare pe legitimaţiile de călătorie cu gratuitate în condiţiile prevăzute de reglementările proprii; în cazul neaplicării vizei de neutilizare, călătoria este considerată efectuată.

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, studenţii vor prezenta legitimaţia de călătorie achiziționată, legitimația de student cu reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport.

În cazul în care în tren, studenţii fie nu prezintă documentele indicate anterior, fie prezintă alte documente eliberate de institutiile de învăţământ superior sau prezintă legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate la transport nevizate pentru anul universitar în curs, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi li se vor elibera bilete la tariful de taxare in tren.

Dacă în tren sunt depistaţi călători în posesia unor legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate la transport care nu le aparţin, acestea vor fi reţinute de către organele de control şi vor fi înapoiate instituţiilor de învăţământ superior de apartenenţă, iar călătorii vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi li se vor elibera bilete la tariful de taxare in tren.

01.10.2017, S.R.T.F.C. Iași

Mesaj CFR Calatori